Intr-o lume plina de rautate, cand gasiti putin adevar si putina lumina va speriati si fugiti. Vi se pare anormal, ca e ceva putred la mijloc. Intotdeauna cautati sensuri ascunse, lucruri care nu sunt, fiindca cineva nu pote face un lucru fara sa doreasca nimic in schimb, pur si simplu nu poate; chiar daca asa simte, si-si doreste sa-i ajute pe cei din jur caci in fond cine mai este in stare sa mai simta? Pentru cei ca voi, care nu vor, sau le este prea frica sa mai creada in astfel de oameni care sunt pretutindeni, as zice ca lupta s-a terminat intr-un fel, ati pierdut, desi aveti in voi un razboi permanent, al neincrederii in omenire, in viata, in copii. Asa ca incepeti sa creati scenarii, ca doar nu e normal ca cineva sa te ajute fara a dori nimic, si astfel sacrificati intotdeauna omul care nu-si doreste decat binele tuturor. De ce sunteti voi, oamenii, atat de dispusi sa carati in spate povara trecutului?
Si pana la urma ce e normal? Daca cineva nu se poarta ca tine, ca majoritatea lumii, inseamna ca nu e normal? Dar de unde foamea asta, dorinta aceasta de uniformizare, spiritul acesta de turma, care negresit duce la regresia intelectului? De ce sunteti atat de dornici sa vedeti diferentele si sa puneti etichete, in loc sa va uitati mai degraba la asemanari si sa primiti in inima voastra lumea intreaga. Asa ca, mai bine respingeti tot ce e nou, tot ce diferit, chiar daca e frumos, fiindca omenirea intotdeauna s-a temut de necunoscut, de neinteles, si in loc sa evolueze catre necunoscut, sa caute noi sensuri, s-a ferit, s-a ascuns mereu in aceleasi custi tot mai mici, inchisori cladite cu toata pasiunea si toata puterea lor. Este teama fata de infinit, fata de haosul nestapanit, de lipsa unei forme cunoscute, de tipare. Insa acest plan nelimitat este nesfarsita sursa a ceea ce voi numiti talent, forta care alunga frica, creand structura si forme, creand frumusete. Din acest simplu motiv oamenii deschisi sunt temuti, fiindca duc cu ei imensitatea infinitului. Si da, este intelept sa te temi de necunoscut, insa numai pana capeti curajul sa identifici frumusetea.
Nu toti adultii au ales aceasta intemnitare a spiritului, mai sunt unii dintre noi care isi aduc aminte foarte clar copilaria, si sufletul unui copil, plin de aventura si povesti, si refuzam categoric sa ne schimbam. Dam dovada de lipsa de maturitate? Asta spuneti voi, dar nu e chiar asa, tocmai ca as indrazi sa zic ca noi suntem cei maturi. Ceea ce voi numiti maturitate este lipsa de sentimente, de deschidere, o limitare vruta, o inchidere in fata infinitului. Dar cum sa va pot explica cand tot ce mi se intampla in ceasurile mele de bucurie, tot ceea ce pentru mine inseamna voluptate, eveniment, extaz si inaltare, toate acestea voi le vedeti si le cautati cel mult in carti sau filme, caci in viata de zi-cu-zi le considerati o nebunie irealizabila. Dar nu e chiar asa, noi suntem cei care merg pe urma visului pierdut si il gasesc, mai intai fad, pe urma din ce in ce mai puternic pana cand visul devine realitate, iar voi sunteti cei care fac scenariile pentru a nu ajunge la vise, pentru a se limita. Cum bine a zis cineva „We are the dreamers of dreams. We are the music makers.”
Ovidiu
