Reptila sexuala

e frig in camera asta unde nici macar mustele nu mai fac dragoste. poate fi doar o fantezie, coapsele tale albe freamata pe intinderea nesfarsita a cearsafurilor. sanii ca niste pungi de plastic umplute cu apa, cad molateci in laturi descoperindu-ti sternul sticlos. esti rece ca o marmora aruncata intamplator deasupra mormantului in care putrezesc nostalgiile noastre.

te privesc si imi inchipui ca esti venus din Milo; ai brate marmoreene imaginare care ma incolacesc ca niste serpi constrictori. cu pielea solzoasa, sangele rece, razi cand iti spun ca esti o superba reptila sexuala.

parul pubian iti aceopera mica fanta ce se adanceste intre aceleasi coapse albe fara mister. pari un model frivol ce pozeaza in fata unui pictor pervers. surazi. locul acesta indepartat nu ma incalzeste mai mult decat caloriferul amortit.

Mugur

grav, atat de grav era sunetul trenului care ma ducea departe; departe de noi

grav, dansul nostru este mereu grav, il auzi? bine de tine poti sa dormi dansand…

grav e si gandul tau. il simt apasandu-ma, si… simt! cum trupul usor, usor, ajunge-n pamant.

totul azi e grav, atat de grav incat ploaia-ncepe sa ma arda

niciodata nu o sa mai plang fara nori

Pentru tine!

Lasati-ma sa fiu nebun! Sa cant, sa traiesc… sa visez

Sunt momente in care obosesc. Ma oboseste toata alergatura din jurul meu, strazile parca din ce in ce mai mici, ca un lant care se strange in jurul sufletului. Orasul devine o capcana pentru ursi pe care nu ai cum sa o ocolesti. Toti alearga pentru bani, bani, bani. Aprope nimeni nu mai simte, nu mai face ce simte. Prea multi se vand… As vrea sa stiu de ce, sa-nteleg motivul. Cateodata ma-ntreb… daca oamenii ar avea aripi, cati ar putea zbura?

Am invatat de nevoie sa evadez din lumea asta, ca sa nu-nebunesc de tot. Muzica, scrisul, dansul, prietenii au devenit singurele motive pentru care sa ma trezesc a doua zi. Viata-i o poveste! Cu balauri, zane, vrajitoare, demoni. Si ca in orice poveste, ai nevoie de ajutor ca sa treci peste piedicile vietii ai nevoie de prieteni, aripi fermecate (arta) si de pasiune. Va multumesc ca sunteti aici!

Mancarea ramane un lux pentru artisti

Muzica, teatrul… intotdeauna au fost pasiunile mele. Pasiuni care m-au dus cateodata in pragul disperarii. Trebuie sa fii ticnit de-a binelea sa-ncerci sa faci arta pe la noi. Sa-ncerci sa iesi din sfera comercialului si sa faci pur si simplu ce simti. De cele mai multe ori in domeniul artistic de pe aici te lupti cu morile de vant si, chiar de reusesti, nu ai sanse sa mananci nici macar paine cu ceai; chiar daca ai muncit din greu. Am mai auzit comentarii de genul.. “a, e muzician, habar nu are ce-nseamna munca”. Arta iti cere foarte mult timp si munca, trebuie sa te dedici cu totul ei, sa renunti la prieteni cateodata, la viata ta. Costul e foarte mare de vrei sa faci ceva bine. De primit in schimb? Eu continui sa-mi zic de public, faptul ca e acolo langa tine si te sustine e mai mult decat ai nevoie. Dar sunt momente in care ti se face foame si te uiti la o sala goala care mai devreme urla pentru un bis. S-au stins luminile si-ai ramas singur. Te uiti in stanga si-n dreapta sa cauti singurul lucru care te face sa mergi mai departe… chitara, sau in cazul meu ar fi si saxofonul. Dar corzile-s rupte, si sax-ul e inchiriat, si, ramai din nou pe scena singur, in intuneric intrebandu-te “Hei, azi de unde mai iau niste bani pentru corzi? Ca de mancare, cine mai are nevoie?”

In curand…

Asteptand muza…