Când universul clipeşte

Lumea în care trăiesc acum părea distantă, nu distantă, ci inimaginabilă, iar mai târziu, a început să se întrezărească aşa, doar ca un vis. Un vis îndepărtat, la limita imaginaţiei. Iată tabloul în care trăiesc acum. Timpul ne poartă în locuri pe care noi nici nu le bănuim, în lumi şi vise, printre stele ori prin coşmaruri. Nu alerg după ţeluri îndepartate, fiindcă nu ştii niciodată unde bate vântul, iar toţi cei care spun căci călătoria e mai importantă decât destinaţia, nu înţeleg un lucru. Călătoria, este tot timpul cu tine, indiferent că tinzi să ajungi undeva, ori te laşi purtat de apă. Niciodată nu stai pe loc, decât atunci când… îţi pierzi curiozitatea, şi bucuria de a învăţa lucruri noi. Atunci eşti mort.

Râul m-a purtat printre oameni, cât şi printre morţi. Niciodată nu i-am înţeles, pe ei, oamenii morţi, pe cei care trăiesc de pe o zi pe alta pentru nimic, niciodată nu am priceput cum cineva poate supravieţui fără bucurie, fără curiozitate. Dar se poate numi supravieţuire, viaţa oamenilor morţi? Ori este un miraj, un semnal care să ne atenţioneze unde putem ajunge dacă încetăm să fim noi, şi să ne bucurăm de fiecare lucru mărunt al vieţii?

Timpul nu există. Noi numim timp, călătoria vieţii, călătorie pe care unii aşteaptă să o termine, iar alţii, încearcă să tragă de ea cât mai mult posibil, neîţelegând, că nu noi decidem cât vom merge, ori unde. Datoria noastră este să ne bucurăm de orice lucru nou, sau orice schimbare de percepţie asupra unui lucru vechi, să căutăm, şi să nu stăm.

Drumul este doar un miraj. Pe unde ai mers, ori unde vei merge, de altfel, nu există. Momentul în care universul clipeşte, trăim.

Anunțuri
Published in: on Iulie 28, 2011 at 4:24 pm  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiublog.wordpress.com/2011/07/28/cand-universul-clipeste/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. imi place blogul ai postari foarte interesante

  2. Moartea sufletului unor semeni este cauzata de prabusirea lumii edenice. Ne nastem cu dorinta de a trai, de a realiza ceva, de a ne bucura de tot ce am dobandit, insa…exista nesansa de a fi slabi, de a ne lasa doborati de obstacole si incercari si…atunci devenim stane de piatra in fata atator frumuseti cu care am fost inconjurati. Datoria noastra este sa multumim pentru fiecare clipa daruita si sa ne straduim sa concepem propriul nostru paradis!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: